Afișări ale paginii săptămâna trecută

duminică, 29 martie 2015

Război în blogosferă

     Undeva în luna martie a anului 2014 o nouă platformă îşi făcea apariţia în lumea blogurilor. ebloguri.ro îşi făcea apariţia, timid dar sigur în agitata lume virtuală. Administratorul acestui proiect era (şi este), Ioniţă Cristian Alexandru un tânăr ambiţios care-şi dorea lucruri simple dar ambiţioase în lumea bloggingului.
      Platforma ebloguri oferă pentru orice utilizator al platformei, prin simpla înscriere, posibilitatea promovării ideilor, a planurilor şi a obiectivelor, consultanţă SEO personalizata (gratuita pentru blogurile din retea). Dar cel mai important este faptul că eBloguri oferă instalare şi configurare de temă gratuită (sau suport pentru cei care doresc achiziţionarea unei teme premium) în blogul pe care îl creăm la cerere. Mai mult, pentru cine are deja blog, există posibilitatea transferării gratuite a tuturor postărilor, comentariilor, categoriilor şi a imaginilor de pe vechiul blog Blogspot sau WordPress într-un blog / website  nou-nouţ, oferindu-i instalare şi configurare gratuita sau premium.
       Ca orice lucru care merge bine şi administratorul platformei a început să fie atacat din toate părţile şi-n toate modurile, mai exact unii "parteneri", au început o puternică şi amplă campanie de defăimare a platformei, serverele platformei au fost atacate, pagina de Facebook hackuită iar unii bloggeri care au fost ajutaţi să-şi facă o imagine online au cotit-o la 180 de grade. Undeva în mediul online a apărut o acuzaţie că "ebloguri.ro a devenit o maşină de făcut bani", eu personal cred că dacă este aşa atunci Ioniţă Cristian Alexandru ar trebui felicitat. Fiindcă haideţi să fim serioşi, cine nu şi-ar dori o astfel de maşinărie care să le vireze banu' direct în contul bancar !?!? Dar valoarea este întotdeauna atacată şi invidiată de ofticoşii şi complexaţii din lumea virtuală. Dar nu-mi doresc să intru în polemică şi am să mă opresc aici cu promisiunea că voi reveni cu detalii despre lucrurile care se întâmplă prin online-ul nostru autohton şi nu numai.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu