Vizitatorii

     De ceva vreme sunt ancorat în fenomenul blogging şi-mi place să cred că am început să mă pricep cât de cât la aşa ceva. Acum aş vrea să vă vorbesc despre cei care vă accesează blogul şi mai ales de ce fac ei asta. Vizitatorii blogului tău provin din câteva surse principale:

 1.) Redirecţionări de la "Google Search".

 2.) SHARE pe Facebook

 3.) Afişare link la statusul de mess

 4.) Text cu multe cuvinte ancoră

 5.) Redirecţionări din banner şi/sau link exchage

 6.) Promovare pe forumuri dedicate

 7.) Apartenenţa la diferite cumunităţi de bloggeri  (eBloguri)

 8.) Etichete multe şi mai ales, eficient alese

 9.) Reţea de prieteni şi amici online foarte bine dezvoltată

10.) Comentarii multe (fără Spam), pe alte bloguri

     Totuşi cum îţi dai seama că cineva ţi-a vizitat blogul dacă nu ţi-a lăsat un feedback sau un comentariu !?!? O soluţie elegantă ar fi instalarea unui COUNTERFLAGS, adică mai pe înţelesul tuturor un contor de steaguri. Atunci când cineva îţi accesează blogul dintr-o ţară pe widgetul COUNTERFLAGS-ului de pe blogul tău va apărea steagul ţării din care ai fost accesat. Pe blogul meu cu articolele mele publicate în revista "PRACTIC IDEI" am instalat un astfel de widget şi am 361.820 vizitatori (la ora acestei postări), din 101 ţări (adică jumătate de planetă).

     Sunt pe deplin conştient de faptul că, mulţi au ajuns accidental pe blogul meu căutând cu totul altceva, dar pe mine mă linişteşte şi încântă când apăs "Flag Map" şi văd steagurile ţărilor din care am fost accesat şi că cei care mă acuzau că aş fi cumpărat trafic pentru blogul meu, se mai domolesc când văd pe câtă suprafaţă din Terra a fost accesat blogul meu ARTICOLE PRACTIC şi mă bucură câte-un articol scris într-o limbă şi cu caractere necunoscute mie şi sunt nevoit să folosesc Google Translate ca să înţeleg ce scrie şi bineînţeles, să pot să-i răspund vizitatorului meu.

     Şi uite aşa accidental, dinadins sau redirecţionat blogul meu a reuşit să primească o reputaţie online de Page Rank 2 (deocamdată), pe care multe siteuri cu echipe întregi şi informate de SEO, nu au reuşit să o dobândească încă !!!

    De aceea închei această postare spunând MERCI BEAUCOUP, MUCHAS GRACIAS, MULTO GRAZIE, MULŢUMESC MULT, THANK YOU VERY MUCH pentru vizitele pe care mi le-aţi făcut cu atâta generozitate, dragii mei coplanetari !!!

Despre oameni frumosi

Pasiunea, de orice fel ar fi ea, este un motor al existentei care ne face fericiti. Poate nu de multe ori ne gandim la aceasta sau ca sursa fericirii noastre, oricare ar fi ea, provine de la pasiune, insa acest lucru este adevarat. Pasiune este sentimentul pe care il ai atunci cand faci ceva iti place si desi de multe ori poate esti judecat, neinteles sau iti iei involuntar o masca de naivitate, nu iti pasa. Atunci vorbim despre pasiune. Pasiunea nu face lucruri pentru ca trebuie; ea da nastere lucrurilor pentru care nu trebuie si nu vrei sa dai o explicatie. Ba mai mult, pasiunea este o farama de nebunie care iti ofera posibilitatea de a trai niste sentimente sau lucruri, dupa caz, fara sa te simti vinovat de ceva. Pasiunea pentru o anumita arta - poate - este judecata sau neinteleasa de cele mai multe ori de cei din jur care au alta suita de valori. Si desi ei nu vad bine pasiunea ta, tu esti liber si mandru de alegerile tale. Atunci poti spune ca lucrul pe care-l aperi atat de "sentimental" capata denumirea de pasiune. Pasiunea are si avantajul de a nu fi niciodata controlata de cei din jur sau minimalizata de factori exteriori. Ea exista in noi si se hraneste cu resursele noastre sufletesti si - din fericire - nu mentale. Prea multa rationalizare ne poate face sa pierdem o parte din mica bucurie, de aceea pasiunea este izvorul nesecat al pornirii sufletesti. Pasiunea pentru o arta, o carte, un sport sau orice alt lucru de la cel mai insignifiant (pentru ca am cunoscut pasiunea unui om...pentru nisip) pana la cel mai maret nu necesita justificari sau incadrari in limite de moralitate, bun simt, buna organizare si asa mai departe. Pasiunea este exact instinctul prim in a face alegeri. Alegerea pe care o facem uneori cu noi insine este cea mai buna. Ca in secunda urmatoare ii survine ratiunea care schimba alegerea...nu inseamna nimic; primul instinct este acela sincer si cel mai bun. Aceea este pasiunea. Alegerile facute cu inima isi au resortul in acest termen de "pasiune". Pasiunea exista in fiecare si se manifesta macar o fractiune de secunda in viata, pentru fiecare, traind insa atatia ani cat el, in omul care o lasa sa se manifeste. Un pasionat de ceasuri Iata ca vreau sa va vorbesc despre colegul meu de redactie, Robert Codescu, un impatimit al ceasurilor, un colectionar de valoare, un om care iubeste ceasurile si le ofera un loc special in casa si viata lui. Si dincolo de aceasta, un colectionar care n-a trecut pe langa noi pur si simplu; psiunea lui pentru ceasuri este atat de pregnanta, incat deja persoanele din jur stiu ca intoteauna cadoul perfect pentru el poate fi un ceas, intotdeauna cand vedem un ceas ne gandim la el, cand primim un ceas ne gandim ca poate si l-ar fi dorit el...si asa mai departe. Si cred ca aceasta inseamna pasiune: felul in care cineva iti vorbeste despre ce ii place. Fara sa iti impuie capul, fara sa vorbesca numai despre aceasta si fara sa devina enervant. Este vorba de pasiuena pe care cuvintele lui au avut-o la momentul rostirii… Oamenii cu pasiuni adevarate nu pot sa nu fie iubiti. Suntem atat de satui sa auzim in jur numai de oameni care alearga dupa functii si bani sa-i intoarca pe lopata, incat atunci cand cunoastem oameni care traiesc si pentru altceva, trebuie sa ii tinem aproape si sa-i apreciem pentru fiecare actiune in aceasta directie. Robert este un om sufletist, un coleg minunat si implicat in tot ce scrie, intotdeauna. Nu scrie „ca sa fie”, asa cum fac multi redactori si jurnalisti (desi mie nu imi place sa contopesc redactorul cu jurnalistul). El scrie din experienta si din suflet. Si scrie frumos. Scrie despre ceasuri si face timpul, intotdeauna, sa para altul… Saptamana trecuta cautam un cadou pentru cineva cand am zarit un ceas dragut, micut, de noptiera, stil londonez, cu alarma si m-am gandit imediat la Robert. Si sunt convinsa ca nu sunt singura persoana in jurul lui Robert careia i s-a intamplat aceasta. redactor_pasionat_robert_codescu.jpg Pentru ca Robert este deja un brand. Este un om simplu, dar complex prin alegeri si suflet. Si pana la urma, in viata aceasta cantarest cel mai mult. Sa fii om, sa ai un impact pozitiv asupra celorlalti si sa nu uiti, ca inainte de functii si scoli inalte, snobism si superioritate, ai nevoie de atributele necesare pentru a fi om: simplitate, daruire, pasiune, sinceritate, iubire, bucurie. Iar el le are si le inglobeaza cu succes. Cu siguranta ca fara el, redactia FemeiaStie.ro nu ar mai fi la fel, intalnirile de Craciun si cu alte ocazii nu ar fi la fel fara el pentru ca desi nu vorbeste foarte mult, are momentele lui…si fara indoiala, nimeni n-ar mai scrie despre ceasuri asa cum o face el pentru ca una este sa scrii despre ceva pentru a-ti face norma, alta este cand scrii despre ce iti place si te pui pe tine in continut. Iar noi, la FemeiaStie.ro, scriem despre ce stim cu adevarat, despre ce ne intereseaza, despre ce ne place. Suntem si critici, dar suntem mereu sinceri. De ce e speciala redactia FemeiaStie.ro? Pentru ca are in echipa oameni care vin din mai toate domeniile si aduc cu ei un bagaj important de cunostinte. Pentru ca in echipa sunt oameni cu pasiuni, nu care fac scoli de dragul de a avea, ci care fac ceea ce le place si invata cu pasiune pentru a impartasi apoi. Pentru ca sunt oameni speciali, cu suflet mare si foarte altruisti in activitatea lor. Pentru ca, in comparatie cu alte redactii in care oamenii se cearta, se invidiaza si se barfesc, la noi domneste de 4 ani de zile...bucuria.:) Ca sa intri in FemeiaStie.ro trebuie sa faci cerere scrisa. Cu greu iti va fi aprobata; si inainte de a fi redactor, la noi trebuie sa fii OM.

Lupul moralist

Cum se face ca ,aproape intotdeauna, despre moralitate si bunatate vorbesc exact aceia carora aceste doua atribute le lipsesc? In vorbe si statusuri despre cum e bine, frumos si moral, despre umanitate ..sunt toti experti si isi dau cu parerea despre ce e bine si ce nu. Dar in practica nu pun niciodata teoriile in care (nu) cred... Ipocrizia asta ne omoara; omenia pe care o predicam altora dar care noua ne lipseste Mai credem in frumusetea sufletelor oamenilor? Mai credem probabil, pentru ca am cunsocut si interactionat cu oameni care dispun de astfel de suflete. Dar am avut de-a face si mai des cu oameni care traiesc ca niste vampiri, cu sange dulce, cu bunatatea celorlalti, cu oameni care asemeni dementorilor supravietuiesc furand suflete... Cu oameni lipsiti de suflet care cauta in altii ceea ce le-ar putea construi lor unul. Oamneii cauta sa raneasca pe cei pe care ii gasesc deasupra lor intr-un aspect sau altul...poate fi o strategie de aparare. Sau poate fi rautatea nativa intretinuta, educata. Prostia e izvorul rautatilor;ele duc mai departe un lung sir de atribute nefericite... Vin sa dea cu piatra, intotdeauna cei care se simt vinovati. Cum vine asta? Probabil teama vinovatiei ii face sa ucida nevinovatul care l-ar putea pune la pamant.. Nu se intelege niciodata destul de clar tendinta asta a lupului moralizator care face tt ce predica altora sa nu faca... E ca o oglinda pusa in fata lor; vorbesc altora despre ei aducandu-se de fapt pe sine in discutiw... mascat. Arhetipuri...

Desperado

     WOW !!! Astăzi (07.04.2014), am primit invitaţia, dreptul şi onoarea de a fi colaboratorul acestui mic colţ din Universul online. Nu mă voi apuca acum să vorbesc cât de GIGA-biciclist, SUPER-blogger, EXTRA-jurnalist, MEGA-colecţionar, turist MULTILATERAL dezvoltat, TETRA-sexy şi mai ales modest sunt eu, asta o ştie deja întreaga Cale Lactee şi încă vreo două, trei sau chiar patru galaxii învecinate !!!

     Doresc să vorbesc despre ţara mea România, acolo unde valoarea, cultura şi educaţia au fost învăluite de indiferenţă, josnicie şi non-valoare. Am acceptat colaborarea cu acest blog atunci când colega mea de la redacţia FemeiaStie.ro, Ana mi-a cerut acest lucru.

      Bineînţeles că la baza acceptării mele au stat un cumul de factori şi fiindcă vă văd pe toţi plini de curiozitate pot să vă spun şi dumneavoastră care au fost principalii factori ce au determinat această decizie a mea: 

- Jovialitatea şi tinereţea Anei

- Cele 3 distincţii de "Redactorul Anului" de la FemeiaStie.ro;

- Sutele de articole cu zeci de mii de accesări;

- Talentul ei actoricesc (absolventă a Facultăţii de Teatru);

- Verticalitatea ei incompatibilă cu România;

- Faptul că este din acelaşi judeţ (Prahova), cu mine;

- Feminitatea pe care o degajă;

- Naturaleţea zâmbetului ei necondiţionat;

- Lejeritatea cu care refuză degradarea morală;

- Încăpăţânarea cu care îşi urmează aspiraţiile;

     Aşa cum singuri v-aţi dat seama, aş putea cu uşurinţă să vă vorbesc încă vreo câţiva GB despre Ana, însă această postare nu-şi propune acest lucru, ci aş vrea să vorbim despre ce faci atunci când "NU contează ce şti ci pe cine şti!". Să vă dau un exemplu concret: ai terminat o facultate, eşti din provincie şi stai în Bucureşti. De doi ani cauţi să te angajezi, toţi cunoscuţii îţi fac promisiuni şi propuneri, chiar dacă ei ştiu ce anume ai absolvit toţi îţi propun cu totul şi cu totul altceva, parale total cu năzuinţele şi aspiraţiile tale. Cum ar fi să pui un psiholog să fie sunetist la un club de noapte, sau un economist casier la cinema, cum v-ar suna un informatician să fie tranşator la un abator !?!? Oricât şi-ar dori un absolvent de facultate să lucreze, nu va putea fiindcă trebuie mai întâi să te dezbraci, să te bălăcăreşti un pic, să laşi naibii principiile şi verticalitatea cu care părinţii tăi te-au obişnuit şi să treci odată la mătură, sau la "pagina 5", sau pe centură. 

    Când cutia poştală se umple cu factura de apă, cea de electricitate, cea de gaze, cea de telefon (sau telefoane după caz), când propietarul îţi ciocăne la uşă că mâine este plata chiriei, ajungi ca Antonio Banderas, jucând fără vrerea ta în "Desperado", doar fiindcă România s-a integrat în Europa dar mentalitatea românilor a rămas undeva în triburile din jungla africană. Aşa că va fi o adevărată onoare pentru mine să scriu aici în "lumea Anei" şi împreună cu "Ana şi restul lumii" să încercăm să realizăm un colţişor de NORMALITATE, mai exact ultimul bastion al bunului simţ. De aceea vreau să vă asigur că veţi mai avea oportunitatea să lecturaţi postări purtând semnătura Robert Codescu în cadrul acestui blog. Ca peste tot în Univers, începutul este cel mai greu, dar acesta fiind acum făcut nădăjduim că va veni partea cea mai uşoară şi simplă pentru noi toţi !!!

Speranta?

Speranta Cat dureaza drumul pe care omul isi gaseste un sens? Cat timp si cati kilometri il costa? Cata zile si cate plase de stele atarna asupra lui pe tot acest drum? Cate dorinte are, cate vise isi cladeste pe sperante? Cate sperante se rup incarcate de aceste vise si ce mai ramane in final? Cata credinta iti trebuie sa accepti ideea ca la capatul drumului e ceva? Sau ca pe parcurs, la un moment dat, mai devreme sau mai tarziu, vei gasi sensul care te va conduce acolo unde astepti sa ajungi? De cata forta ai nevoie sa existi in neant si sa mergi prin hartoape din kilometru in metru, din metru in metru pana cand descoperi ca esti deja intr-o prapastie si ca drumul se continua deasupra ta? Cate sperante pune omul in plasa pe care o cara in spate fara sa renunte la ea pana cand nu si le implineste sau cel putin cand plasa nu se rupe de la atata greutate? Cate sperante fac plasa sa se rupa si cand? Cat poate fi carata o astfel de plasa de-a lungul drumului cand in permanenta ploua, e vant sau rafalele de praf I le smulg din plasa? As vrea sa stiu care e greutatea unei sperante, care e durata ei si cata ploaie o poate atinge pana cand o lipeste de asfalt si e calcata de alte picioare care isi cauta sensul pe acelasi drum? Oare cand se altereaza o speranta? Cand a fost prea mult timp carata in spate, zi dupa zi, noapte dupa noapte, luna dupa luna, an dupa an, prin ploaie si vant, pe un drum care nu ivea niciun sens, niciodata? Sau cand drumul a aratat atatea sensuri incat nu ai stiut pe care sa apuci si alegerea s-a dovedit a fi gresita , speranta fiind firava si nemaisuportand drumul..murind, alterandu-se… Daca s-a alterat si nu vrei sa renunti la ea, o vei trage dupa tine lipsita de vlaga, trista , din mila… dar ea va ramane alterata. Va plange inca un timp, inchisa in plasa; apoi va muri. A spus cineva ca speranta moare ultima. Ce moare inaintea ei? Si cand stii ca au murit toate si ca speranta a murit ultima? Cand stii ca era momentul ca speranta sa moara? Sau poate cand moare speranta, stii ca toate celelalte au murit deja: asteptarea, increderea… Speranta se face in timp atat de mica incat o poti inchide in buzunar. Sau in palma. Capata forma unei meduze slabite, uscate de soare si imbracata in nisip. Ramane fara pori prin care sa respire si sa strige. Plange incet si infundat. Pana cand se sufoca si moare. Speranta are viata lunga de obicei; te poti baza pe ea si de cele mai multe ori, e singura cate mai consoleaza dupa moartea increderii, dupa oboseala asteptarii… Dar cand speranta moare, a murit totul. Drumul intr-adevar nu va mai ivi cai si sensuri, va ramane vesnic drept si catre nicaieri, un drum banal, drept, infinit si obositor. Drumul nu va mai exista la un moment dat decat deasupra ta pentru ca nu-I vei mai putea face fata. Vei incerca sa mergi din inertie pana cand te vei impotmoli si vei cadea la pamant. Atunci nu te va mai ridica nimeni iar drumu lse va ridica deasupra ta. Vei fi deja in prapastia in care ai cazut cand speranta te-a parasit. Vei cauta in buzunare si in palma dar nu vei mai gasi decat disperarea. Ea va lua locul sperantei intotdeauna si cu ea vei merge la drum mai departe. Pe ea o vei inchide in batiste, in pungi,o vei arunca in plase, in aer, in rape, in drum, o vei alunga dar iti va ramane fidela. Nu te va parasi si se va dovedi a avea o viata mult mai lunga decat speranta. Iti va arata ca ea moare ultima de fapt. Dar ca in cele mai multe cazuri poate fi nemuritoare. Si vei intalni astfel , in calatoria ta si teama: teama ca nu vei scapa de disperare. Vei merge inca o bucata de drum astfel, inchizand la gura o plasa in care urla disperarea si fugind cat te tin picioarele ca teama sa nu te ajunga din urma. Fuga ta va naste nebunia care ti se va prinde ca o gheara de cap si te va mutila. Vei fi un corp mic cu un cap mare, cu picioare slabe si oase ca niste balamale care se destrama.Tu te destrami la fel. Se destrama si drumul si se prabuseste totul intr-un val imens de praf. Care pluteste in aer. Care ajunge pe pamant in sute de zile, fir cu fir, sub forma unui praf de vise pe care alti visatori il aduna , zbatandu-se pe asfalt, si il inchid in buzunar plecand pe acelasi drum. Poate in cazul lor speranta va avea o viata mai lunga; poate increderea le va fi mai greu stirbita si poate ca asteptarea mai scurta. Acestea ar lungi viata sperantei lor. Poate ei vor avea parte de mai mult soare, de mai putin vant, iar ploile vor feri drumul. Poate mai curand decat s-ar astepta, vor gasi o intersectie mica, sau una mai mare…sau cateva alei, unul doua sensuri neasteptate si vor ajunge la destinatia unde visele vor avea sansa sa se indeplineasca inainte ca speranta sa moara, inecata in propriile-I lacrimi, in buzunar.